iarna la mare

:)

in concediu

Am asteptat cu infrigurare recuperarea de inceput de an, si acum, dupa 10 zile de concediu, sunt atat de bulversata, incat cred ca mi-ar mai trebui inca vreo 2 alte concedii unul dupa altul, sa-mi revin. Mi s-au inghesuit in 10 zile o multime de "evenimente" neasteptate, una calda , una rece, de m-am simtit aruncata dintr-o parte in alta ca o mingiuta de cauciuc, iar acum imi vine sa zac uitata sub pat, sa se astearna praful peste mine si in jurul meu.
Dar pentru ca despre unele lucruri e mai bine sa nu vorbesti, o sa va vorbesc politicos despre vreme.Ia uitati-va si voi ce-a fost, si inca este, in Mangalia!!! N-am mai prins demult asa iarna. De foarte mult timp.

ps:mai gasiti ceva poze si pe flickr:)

A ta care e?

I-am auzit rasul in intuneric. Ghetele lui prafuite tropaie imprastiind pietrisul de pe drum. Vine vesel, insotit de vesnicii lui amici de pahar si petrecere. Ii ascult pasii, zambind smechereste in sinea mea. Ceva-mi spune ca ne-au ramas ceva treburi nerezolvate, si stiu ca undeva, in timp si spatiu, vom gasi punctul de conexiune. Poate nu pe lumea asta. Poate nu in dimensiune asta. Oricum nu conteaza. Pentru ca noi, fiecare in lumea lui, inca ne cautam echilibrul.
Ma gandeam uneori ca poate, de fapt, spiritele noastre s-au gasit deja, iubindu-se in sincron pentru macar o miime de secunda. Vietile noastre vor curge in rauri de energie si materie, si se vor amesteca la punctul de confluenta unde el si ea devin noi. Atat. O miime de secunda. Si in timpul asta, atat de scurt in dimensiunea noastra, poate intr-o alta dimensiune se vor intampla multe. Mult mai multe.
Ii ascult vocea. Nu inteleg ce spune. Nici nu vreau sa inteleg. Nici nu cred ca vrea sa inteleg. Stau lipita de peretele de lemn aspru si nefinisat, simtind vibratiile fibrelor uscate , fibre care rezoneaza cu tonul vocii lui. E dincolo. I-as recunoaste vocea dintr-o mie. I-ar recunoaste muzica interioara, si daca as fi oarba, surda, pierduta intr-o multime agitata, i-as simti gandurile ajungand pana la mine. As sti ca e acolo. Nici n-as avea nevoie sa ma atinga, nici sa-mi vorbeasca. Poate nici macar sa ma vada. Ceea ce simt e dincolo de palpabil.
Iubirea nu poate fi ratiune. Exista multe feluri de iubire, dar e numai una care poate purta titlul de “Dragoste”. Si dragostea nu e ratiune. E traire. E risc. E consum de energie, epuizare, extaz. Pfff…ce de E-uri!!! Oare cum reusim sa-I supravietuim? Ce cure de dezintoxicare ne-ar recomanda “iubirologii”?? Oare sevrajul dupa dragoste e la fel de dureros si dificil ca cel dupa drogurile de mare risc? Si daca da, Cine poate fi acolo sa ne tina de frunte cand ne vomam ficatii de atata plans si deznadejde? Cine poate sa ne tina in brate cand strigam in somn nume care nu ne apartin, si care nu ne vor , nume care ne dor, de care ne e dor… Toti avem cate o povese fara sfarsit.
A ta care e?

back to my stories

Pofta vine mancand. Nu prea sunt de acord. Nu e totuna daca manaci bataie sau prajituri. Sau nu e totuna daca iti mananci zilele pierdut in activitati care nu duc nicaieri si care nu-ti fac nici o placere, sau alaturi de oameni care te mananca de c.., si care-ti frang aripile si visele, oricat i-ai iubi.
Fiecare manaca ce poate. Unii mananca rahat cu carul,uneori o viata intreaga, crezand ca asa pot iesi in evidenta, sau asta fiind singurul mod de a supravietui realitatii. Altii nu mai mananca nimic, pentru ca nici macar nu au ce...fugi , gandule, fugi, lasa-ma!
...Stau intinsa in pat cu becul stins, televizorul stins, calculatorul inchis, si singura lumina din camera vine de la beculete rosii de la pomul de iarna. Nu mi-am luat instalatie de-aia clipitoare si multicolora de brad, ma enerveaza palpaitul ritmic al becurilor. Privesc bradutul colorat, si ma cufund in rosul lui palid. Singurul zgomot e zumzetul gandurilor mele invalmasite intre tamplele care pocnesc de durere. As vrea ca pentru o perioada cat de scurta, sa nu ma mai gandesc la nimic. Sunt lucruri pe care, daca as putea, mi le-as sterge pentru totdeauna din minte. Amintirea unor intamplari, persoane care mi-au taiat sufletul in carne vie, cu egoism si iresponsabilitate. Dar ma gandesc poate si eu am facut unora la fel, si atunci poate ca trebuie sa-mi amintesc, trebuie sa doara, ca sa fie invatatura de minte, pentru viitor.
Astept sfarsitul de an cu nerabdare, de parca dupa miezul noptii dintre 2009 si 2010 as intra cumva in alta lume, pe alta planeta, in alta dimensiune, cu alte personaje ale povestii. Dar gongul dintre ani ma trezeste la realitate. N-am alta fata, nici alta culoare la par, piftia din farfurie e tot aia din 2009, sampania e tot aia din 2009, doar ca acum zace desfacuta si rasuflata, jumate varsata pe masa sau pe hainele noatre. 
El ma ia pe sus, ma strange in brate, ma pupa cu naduf: “Haide, ba, sa dansam!” Si ma duc. Dansez pana la epuizare, pana dimineata. Privirea sincera si zambitoare (cred ca nu de la bautura, ca eu am baut mult mai mult ca el) imi dezmorteste intotdeauna sufletul. Ca balsamul ala chinezesc bun la toate. Asa el. si daca pofta vine mancand,in cazul asta e adevarat.:D
E o noapte ciudata. Granita dintre ani, schimbare de prefix, nou deceniu, si e eclipsa partiala de luna. Cerul e senin, sticlos, rece, iar lumina fluorescenta a lunii insoteste petrecaretii care la etajul 8 al unui bloc din cartier canta(racnesc, mai degraba) “ knockin’ on heaven’s door” Cred ca e o “New Year’s Eve Karaoke Party”. Lumea e prea beata ca sa mai cante rezonabil, dar prea vesela si fericita ca sa-i pese.
Noi suntem in fata blocului, e 5 dimineata, si ne chinuim sa pozam luna asta ciudata, si nu iese nimic, pentru ca ne tremura mainile de frig si oboseala. “Haide, ba, in casa!” O sa tinem noi minte cum era, si o sa povestim si altora.
La multi ani 2010!

spaghetti monster says:" La multi ani!"

:)La multi ani!Cat mai multi, si cat mai frumosi. Din ce in ce mai frumosi! Au trecut si sarbatorile de iarna, a trecut si prima saptmana din anul asta, dar, sincer...daca o sa-mi fie tot anul ca aceasta prima saptamana...noroc ca am marea aproape: o piatra de gat(de fapt o pietricica, la gabaritul meu), si pa, la revedere!
Ei, dar sa nu fiu chiar asa dramatica. Am avut niste sarbatori frumoase, cum n-am mai avut demult, obositoare dar frumoase, pline de evenimente, mancare si bautura mai multa decat era cazul(:P). Acum abia incep sa ma dezmeticesc, si ma chinui sa ma dreg, inclusiv culinar. Dupa atatea friptane si prajituri, am dat-o pe spaghete cu pui si fructe.
Si pentru ca atunci cand sunt stresata nimic nu ma relaxeaza mai mult decat joaca de-a bucataria, astazi m-am jucat iar cu ingredientele.Unii o sa dea ochii peste cap si o zica: "iar mancare???" Pai da, dar nu d-aia ca de sarbatori. As fi facut eu un sos cu fructe de mare, dar cum asta vara m-am invrednicit doar la cules de scoici, m-am orientat spre altceva. Carne de pui si paste. Nimic special, se poate spune. Ehe...tonul face muzica.:) Sau cardamonul negru si busuiocul fac sosul.;)
Am vrut sa vad ce gust are cardamonul negru si cu altceva decat cu branza si ulei de masline, cum eram eu obisnuita sa-l consum. Si e perfect. Stiti unde ma gasiti pentru reteta. Condimentul se gaseste mai greu. Pe tot parcursul ritualului de taiere, maruntire, amestecare, fierbere, bla, bla, am ascultat si ceva muzici.Televizorul stins.Am vrut doar muzica, sunete, care sa-mi calmeze neuronii obositi de toata isteria de inceput de an de care am avut parte la munca.
M-am simtit inspirata, m-am jucat cu aromele, si rezultatul il puteti vedea.De gustat...hmmm, daca va uitati cu atentie in poze, ghiciti voi cate ceva din ce am pus eu acolo:)). Spor la treaba, pofta buna, si sa aveti un an la fel de aromat, colorat si gustos ca spaghetele mele!