gheata pentru suflet

A venit vara. Asta o stiti si voi. E mai mult decat evident. Caut o picatura de umbra sau una de racoare, si gandul imi zboara undeva departe. Departe, intr-un loc unde eu nu am sa ajung niciodata. Si asta pentru ca nu mi s-a dat nici o sansa. Oricum, cred ca acum este suficient ca gandul meu este acolo. Astept sa se intoarca(gandul), si sa-mi povesteasca ce-a vazut.
De mai mult timp ma framanta o intrebare: de ce trebuie sa platim, unii dintre noi, oalele sparte de altii in relatiile anterioare ale iubitilor nostri? De ce unii oameni nu mai sunt capabili nici macar sa primeasca(nu mai vorbim sa mai si daruiasca) iubire, dupa o deceptie in dragoste?
In valtoarea apelor care ne despart de oameni dragi, se ascund uneori teama si durerea, si pare ca nimic nu poate spala amintirile care isi pun amprenta asupra vietilor noastre atat de puternic.
Ce ne facem cand ne trezim ca iubim, dar cei pe care ii iubim nu inteleg ca noi nu suntem vinovati pentru cei care le-au facut rau inaintea noastra? De ce sa ne temem de iubire? Datorita ei ne nastem, datorita ei simtim ca traim. Chiar daca ai sufletul ars, o noua iubire poate fi oricand cubul de gheata care sa te invioreze. Cu toate ca am avut momente cand am crezut ca lumea s-a sfarsit cu o iubire pierduta, eu am sa cred mereu in iubire. Spuneti-mi ca-s naiva, ca-s proasta, spuneti-mi cum vreti voi, dar in adancul vostru toti credeti in ea, mai mult sau mai putin. Sau macar
ati vrea sa traiti iluzia ei.
Unii spun:"nu-mi mai trebuie, in veci!", dar se trezesc purtati pe nesimtite in iuresul sentimentelor, si ajung sa se ascunda de propria neputinta. E pacat. Daca voi reintalni din nou acest sentiment, am sa-l imbratisez cu drag, si am sa-i spun: "Bine-ai revenit!" Merg pe principiul : "ai cazut? si ce daca? te ridici, te scuturi de praf, si mergi mai departe!"