Adunata pe la cuib, geana peste geana, cu gandurile legate manunchi de stele. Inainte de asta zburam catre tine pe aripi de fluturi, manata de briza cu parfum de frezii . Cautam odihna in vise de taina, cu ochii pustii si infometati. Dar tu zambeai ironic. Si vroiam sa te intreb, stii cum o fi sa numeri secundele, asteptand un semn de viata , un semn cat de mic… Cum o fi sa te doara carnea pe tine de incordare, de dorinta, de speranta, de epuizare? Trec secundele innebunite, trec greu, cu pasi de picatura chinezeasca, in cruda asteptare. Si semnul nu vine. S-a pierdut pe drum, a cazut din varful de stilou si nu a mai nimerit paginile cartii, neterminata inca. Paginile raman goale de continut, goale de ganduri, goale de bucurie si de lumina. Nu-i nimic. Sterge lacrima din coltul foii, si uita de semne. Pentru ca a uitat de tine, acolo, in coltul indoit al paginii, chipurile ca sa sa lase semn si…nimic. Inchide si tu cartea, si da-i foc. Ai sa te simti mai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu