Amintiri din tren

Intre Tecuci si Faurei Trenul trecea cu zgomot ruginit, iar el statea in poarta ,uimit, de parca l-ar fi vazut pentru prima oara.Chipul batran ii era luminat de soarele care apunea,colorandu-i obrajii in nuante de ocru si portocaliu,ca pe un tablou vechi,renascentist. Batranul ramane in urma,cu tot cu poarta lui. Se vad pomii plini de flori din curtile oamenilor, pomi care se hranesc din muntii de gunoaie de pe langa garduri. Contrast. "Nimic nu se pierde,totul se transforma", mi-am spus in gand. Ce nu se transforma e dus de vant,impastiat in toate partile cu darnicie. Pe marginea unei sosele care ne insoteste se insira plopii inalti,inca desfrunziti,dar plini de cuiburi de ciori. E spre seara,iar ciorile se intorc la ele acasa, ceva mai putin flamande,dupa ce au furat semintele de pe camp,seminte care nu au incoltit de seceta. Vantul puternic ridica nori grei de praf,vestind ca se schimba vremea. Oamenii privesc de la ferestre urgia si se roaga in gand sa ploua. Aud cum suiera vantul pe langa geamurile neizolate si prafuite ale vagonului, aud cum scartie rotile amortite si-mi dau seama ca-s abia la jumatatea drumului Iasi- Constanta. Trenul merge atat de incet ,incat am senzatia ca vrea sa ma lase sa admir campul gol si arid , plin de stuf uscat si de resturi de iarba arsa. Se mai arata cate un tufis, pe ici, pe colo,pe marginea caii ferate, iar printre boscheti se mai ascunde grabit cate un fazan speriat,fluturandu-si coada. As vrea sa adorm,dar nu-mi pot lua ochii de la fereastra.Inghit fiecare detaliu ,desi am facut drumul asta de zeci de ori, aproape ca i-am invatat ficare balta,ficare piatra,fiecare pom. De fiecare data ,insa,il vad in alta lumina, alte culori. In casti imi rasuna "Turn the page" de la Metallica. Chiar mi-era dor de Metallica. Si mai intorc o fila...

Soarele si-a plecat capul, obosit. Ar vrea sa ia cateva zile de vacanta.