my dog died

Mi-a murit cainele acum cateva zile. De fapt am chemat veterinarul sa-l eutanasieze, pentru ca ar fi murit in chinuri groaznice. Deja se chinuia de vreo 6 luni, si ajunsese la epuizare. Era batran, foarte batran, pentru un caine: in anii nostri avea 16 ani si jumatate.In anii lui...hmmm, nu stiu daca noi ca oameni, in vremurile astea, vom ajunge sa numaram atatia la sfarsitul vietii. Cert e ca asteptand sa vina medicul veterinar, pe care chiar eu l-am sunat, ma uitam cu disperare la ceas, numarandu-i minutele ramase de trait, si ma simteam de parca ma pregateam sa-mi ucid cel mai bun prieten. Ma simtea vinovata in fata lui Dumnezeu ca am decis eu cand si cum,dar ii simteam suferita si incercam sa-mi imaginez starea in care se afla. La batranate toate animalele sunt la fel: oarbe, surde, neputincioase, fragile, expuse, speriate,indurerate, pierdute in singuratatea sfarsitului. Ma gandeam cum ar fi sa poata vorbi... ce mi-ar spune.Mi-ar fi placut sa-i pot cere iertare, cu toate ca fost doar un caine. Uneori un caine poate sa faca mai mult pentru un om decat poate face acel om pentru sine insusi. Cainele meu n-a fost un caine de rasa, ci o cocitura. Cainele meu n-a costat 5000 de euro, ci cateva kg de chefal.
Si mi-a insotit copilaria in cele mai frumoase aventuri, adolescenta in cele mai grele momente, cand a fost poate singura fiinta care ma vedea plangand si nu radea de mine.
Macar atat pot sa fac pt el: sa scriu in blog ca mi-a murit cainele.