amintiri din anul 2
Citind o povestioara despre Iasi la Harpy, mi-am dat seama ca am si eu amintiri despre perioada petrecuta acolo la un moment dat:
Sunt deja anul doi de facultate. Am insistat atat de mult sa vin la Iasi, cat mai departe de casa, dar cat mai aproape de iubire, de liniste...(sau cel putin asa credeam eu...)
Din pacate nu a fost sa gasesc liniste. Aici m-au lovit atat de multe contradictii, atat de multe lucruri se ascund sub aparenta rutina unei urbe!
Incepand cu drumurile. Drumurile... Cosmar sau relaxare, dar mai mult cosmar. Cu trenul , cu tramvaiul, cu microbuzul... gropile si hurducaiala e aceeasi. In tren, in cele peste 8 ore, cat dureaza un drum Constanta – Iasi, intalnesti atat de multe povesti de viata, si printre toate povestile astea, ai timp destul sa te gandesti si sa o analizezi si pe a ta.
Ai timp sa ramai tu cu propriile ganduri, sau sa privesti prin ferestrele prafuite aceleasi palcuri de plopi sau aceleasi balti pline cu stuf si buruieni, pe langa care ai trecut cu trenul de atatea ori, le vezi schimbandu-si culoarea, in functie de anotimp.
Uneori am senzatia ca bag in seama prea mult amanuntele, dar realizez ca mai bine privesc pe fereastra ploaia torentiala sau o ninsoare frumoasa, decat sa ma uit la oamenii din jurul meu. Ma refer la oamenii de acum. Fetele gri, anoste, blazate, uneori de-a dreptul inexpresive, resesc sa ma deprime , am senzatia ca sunt pe cale sa ma transform si eu, si ca incep sa ma confund cu decorul.
As vrea sa aud in jurul meu si altceva decat discutii despre vopsea de par, avorturi si toale de marca. Vreau sa vad si altceva in afara de fetele boite cu straturi generoase de fond de ten, kilograme de jeg ascunse sub creme de la Avon sau miros de transpiratie semimascat de imitatii de parfumuri scumpe.
Poate ca am eu o problema de adaptare. Poate ca de fapt asa trebuie sa fim noi, tinerii: superficiali, nespalati, fara idei. Am senzatia ca imbatranesc inainte de vreme, si nu resesc sa mai gasesc un punct de echilibru, intre imaginatie si realitate.
Un tren si patru anotimpuri. Patru fete ale acelorasi locuri: iarna albe, primavara verzi, vara galbene, toamna ruginii.
Brusc mi-a venit in minte ca imi place iarna atat de mult! Nu neaparat pentru ca e alba, ci pentru ca e un anotimp care salveaza atat de bine aparentele, intr-un mod in care eu nu am putut niciodata sa o fac. Precum o mireasa mincinoasa, care se imbraca in alb chiar daca nu mai e fecioara, asa iarna ascunde gunoaiele de peste tot sub fulgii de zapada, ingheata noroaiele, si totul pare mai curat, mai pur. Nu-ti mai miroase a putred, si nici nu mai vezi ce e dedesubt.
Mai greu e primavara, cand incepi sa vezi din nou gunoiul, sa-ti miroasa urat din toate partile, si sa-ti noroiesti pantofiorii cei scumpi si bine lustruiti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu