Pentru cine nu reuseste sa desluseasca balbaiala mea in engleza, am tradus postul anterior, "my muz"
Uneori, in cautarea inspiratiei, imi intorc pasii catre camera roz, cu pereti roz, si-mi asez fundul amarat pe scaunul acela negru, de piele. Sunt acolo in pielea goala, si respir aerul fierbinte care-mi circula prin cap, si atunci iti aud vocea calda, care-mi sopteste ce sa scriu, ce sa cant.
Nu-ti fa griji, esti in siguranta in mine. Esti in siguranta, incuiat adanc, asemeni celei mai de pret comori pe care cineva o poate detine. Din cand in cand, te scot la lumina, doar sa te privesc, sa-mi reamintesc mie insami cum este sa fiu fericita, fie doar si pentru o secunda, cum este sa fiu eu, sa fiu intreaga. Am nevoie de secunda asta pentru a ma simti vie, pentru ca in intunericul in care traim, moartea miroase a superficialiate, si vreau ceva care sa fie adevar, macar pentru mine. Sufletul meu a stat contra mea, te-a infruntat si pe tine, si a dat de lumina. O lumina calda.
Asta e tot ce trebuie sa stii. Si sa mai stii ca nu-ti cer nimic in schimb. Ah, da…sa nu uit: nu sunt nici beata, nici pastilata cand scriu randurile astea…
… si nu mai sunt in camera roz. Sunt in camera mea, in pijamalele mele roz, cu starea mea de spirit violet, mainile care scriu durere… Iar o iau de la capat. Nu te mai ascunde. Nu ma mai apropii mai mult de atat.
Desi…inca te mai simt atingandu-ma, purtandu-ma departe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu