duminică, 7 februarie 2010

Ghiocei



Am o chestie cu ghioceii. Cand eram micuta, eram lesinata dupa ei. Ii vedeam spre primavara rasariti in gradinile caselor de pe marginea drmumului spre gradinitia, si eram disperata ca nu pot sa intru sa fur unul, si sa-l iau cu mine acasa. Ii inghiteam din ochi, ii visam noaptea, visam campii intregi de ghiocei, toate numai ale mele... Freacky, nu?:P Imi amintesc bataia crancena pe care mi-a aplicat-o tovarasa Betty, educatoarea mea de cand eram la grupa mica, la gradinita, drept pedeapsa pentru ca am rupt din ghivechi ghiocelul pe care ea il plantase pentru lectie, si care, saracutul, abia crescuse de-o schioapa, si astepta sa fie privit in toata spelndoarea de care colegii mei, in momentul infloririi. Mai avea putin...
Si mama ce bataie mi-am luat!! Cu o stinghie de la fereastra, cu tot garnitura de cuie, care mi-au lasat urme de intepaturi in mana cu care incercam sa contrez loviturile aplicate cu sete de tovarasa peste picioae si fund. In fine, cu tot cu bataia luata, dragostea pentru ghiocei tot nu s-a stins. Ba chiar s-a transformat in obsesie, pentru o vreme. Din fericire insa acum mi-a mai trecut, nu-i mai visez.Mi-am plantat in gradina, ma uit la ei cat vreau, si mai culeg cativa s-i pun si in vaza, ca sa-i vad si seara, inainte de culcare. :)

3 comentarii:

  1. Ce educatoare idioata ai avut!! Oare aia mai are voie sa profeseze daca are probleme cu nervii? Putea gasi alte solutii pentru a arata o floare intregii grupe! Deja m-am ingrozit si ma abat de la articol...
    Si mie imi plac ghioceii dar nu atat de mult incat sa-i visez sau sa-i fi visat vreodata!
    Cand eram mica, cel mai mult mi-au placut lacramioarele si brandusele, miroseau foarte frumos. Si acum imi plac

    RăspundețiȘtergere
  2. adevarul e ca femeia aia avea probleme maari de personalitate(;p), dar a trecut, si a ramas ce e mai frumos: ghioceii.:)

    RăspundețiȘtergere