La plimbare

Sunt in camera mea. S-a facut déjà amiaza. Prin fereastra intredeschisa, vantul impinge usor catre interior perdeaua de voal, si –mi aduce pe la nari miros de pamant ud si frunze moarte. In incapere, liniste. Afara, fosnet de frunze rascolite si ciripit indepartat de vrabiute. Trebuie sa ma ridic. E tarziu déjà. Si soarele care se ghiceste printer draperii ma cheama sa pornesc intr-o mica plimbare. “E pacat sa pierzi o zi asa frumoasa, stand in casa.” Asa mi-am spus dintotdeauna, cand am vazut o zi senina. Imi place sa ies, sa simt aerul senin si tare, de toamna varatica. Imi simteam zilele ramase in urma, in urma ta, in urma a tot ce n-a fost si nici nu va sa vie. Zambesc in sinea mea, stiu ca mereu va fi ceva ca sa ma tina in priza, asa ca ma ridic din pat, ma spal pe ochi, beau o gura de ceai, si ies, cu aparatul de fotografiat de gat. Oare ce ma asteapta azi, dincolo de usa casei? Invalmaseala de ganduri se limpezeste brusc, atunci cand ochii mei dau de lumina. Mi te amintesc asa, ca prin vis: ai fost, si n-ai fost. Da. Ajunsa pe malul apei, tipatul enervant al pescarusilor ma aduce la realitate. Doi copii se joaca , construind palate de nisip, pavate cu dopuri de sticla. “ Va place castelul nostru?”, ma intreaba. “Foarte frumos!” , le raspund cu un zambet absent. Fac o poza castelului, si trec mai departe. Valurile se succed sacadat, cand mai agitate, cand mai blande, ca zilele mele. Ce urmeaza? O noua zi senina.

din somn

Din somn



“Va trebui sa inoti pana la mal, sub cerul vanat de frig”, mi-a spus. Si-am inotat, si malul era tot mai departe, atat de departe ca viata se auzea ca un ecou al bratelor mele lovind apa.
“Esti slaaaba!”, mi-a strigat de pe malul de unde-am plecat, dar tot ecou era. Ecou in fata, ecou in spate, eu la mijloc inotand. Apa e rece sub cerut vanat de frig, dar eu inot mai departe, fiindca toate apele au mal.
Incep sa ma zbat cu disperare, cautand aer. Orologiul vechi tine ritmul timpului, sacadat, enervant, scartaind din rotitele lui ruginite. Deschid ochii, ma uit spre tavan, si-mi trag patura pe ochi, maraind. Pfiu!
Incerc sa-mi adun gandurile ravasite de vatul rece din vis, sa-mi culeg ideile imprastiate printre firele de nisip, bob cu bob. Ma dau in sfarsit jos din pat, ma tarasc spre baie, si-mi arunc niste apa rece peste ochi. La naiba, urasc apa rece. Imi aduce aminte de starea agitate din visul de mai devreme, cand tu stateai pe mal, si radeai ca un prost, asistand la disperarea mea, ca nu gasesc malul. Ba uite ca l-am gasit! Eu intotdeauna gasesc malul.
Pun la fiert niste apa pentru ceai, si privesc soarele prin perdeaua albastra. Ii da un effect ciudat luminii. O reflecta prin incapere, si face tot decorul sa se albastreasca. Trebuie sa schimb perdeaua asta albastra, sa iau una portocalie, poate se mai incalzeste atmosfera. E gata si ceaiul.
Il torn in cana, si topesc mierea amestecand tacticos. M-am mai linistit.Insa fac ce fac, si te vad iar in fata ochilor, zambind batjocoritor, ca in vis. Chipul tau o sa ma urmareasca iar, cu siguranta, o zi intreaga…ce dragut…! Uneori nu-mi e dor de tine. Uneori nici macar nu-mi amintesc daca ai vreun nume. Imi trag incaltarile in picioare, caciula pe ochi, si merg sa plimb cainele. Gata, am zis! E inca o noua zi cu soare!

Astept sa vina vara!

Astept sa vina vara... Bine, de fapt...putin, putin, a venit, ca am reusit sa merg de 2 ori la plaja!!!!!yupiii!! Si, desi nu ma duceam inainte la plaja in Vama Veche, anul asta cred ca imi plantez un cort acolo, undeva, intr-un colt, pe langa pescarie, si o ma mut in el. Sa dorm pe plaja. Sa ascult numai rock de la Stuf, valurile si pescarusii. Si sa mananc garizi si midii pana imi vine rau (ca o sa sa-mi vina rau pana la urma de la atatea delicatetzuri), sa ascund in cort cate un rockeras suparat si sa-l descant cum stiu eu mai bine...Nu ?!? N-ar fi fain??
Pffff, stati sa-mi trag doua palme, cred ca nu am dormit bine azi noapte, si visez cu ochii deschisi.:))
Totusi, eu chiar vreau sa vina vara, apa marii e prea rece, si daca mai apare si vreun norisor in dreptul soarelui cand te lungesti linistit pe prosop, ti se taie tot cheful de plaja. Vreau sa vina vara, sa fie apa marii calda de tot, sa fac baie cu un tip noaptea in ea, sub clar de luna, el sa ma minta cu nerusinare ca sunt cea mai frumoasa, chestii d-astea...

Deci va e clar: vreau sa vina naibii vara aia!!:P
Voi nu vreti?

intimitate

Mi s-a spus ca unele posturi ale mel sunt prea personale. Ca las sa se vada prea mult...dar despre ce sa scriu, atunci? Trairile despre care vorbesc nu sunt ale mele intotdeauna. Nu vad nimic rau in a simti, sau in a te regasi in pataniile altora, si a incerca sa inveti ceva din ele. Asa pot invata ceva si altii din pataniile tale(in sensul ca "dude, don't do what i did!!". In plus, nu vad nimic rau in exprima ce simti. Unii oameni trec mai usor peste zbuciumul din ei scriind, impartasind. Sunt unii care sufera in tacere, preferand sa ascunda de ochii lumii orice semn de viata a sentimentelor din ei. E alegerea lor.
In ambele cazuri, si atunci cand tii pentru tine, si atunci cand tipi in gura mare, sunt riscuri.In cazul in care taci prea mult, ramai neobservat, si nu rezolvi nimic. De nici un fel. Daca zici prea multe, se satura lumea de tine, si cand ai nevoie de ajutor cu adevarat, nu te mai baga nimeni in seama, pentru ca nu te mai ia in serios. Care e limita de mijloc? Fiecare isi traseaza propriile limite. Comunicarea este oricum o arta, pe care nu toata lumea o are in sange.
Daca scrii un cantec trist, sau o poezie trista, nu inseamna neaparat ca te plangi, sau ca iti plangi de mila. Te exprimi. Cine nu vrea sa impartaseasca cu tine, sau nu-l interseaza ce spui, nu citeste. Nu se uita. Sau cine iti vrea raul, citeste si rade de tine. So what? Sa rada. Toti avem momente in care si plangem, la un momentdat. Inclusiv aia care rad cand nu e cazul.

Asa ca, pentru cine nu rade, am mai scris si eu ceva.
Am avut ceva surse de inspiratie in ultima vreme. Si nu pot neaparat sa spun ca-mi pare rau ca am surse de inspiratie. Sursele astea ma fac sa-mi amintesc de faptul ca sunt inca vie, neamortita, ele ma fac sa-mi amitesc de faptul ca viata merita traita, cu bune si cu rele deopotriva. E frumos sa simti, pentru ca nesimtirea oricum ne loveste din toate partile. Inclusiv din parti la care nu te astepti.
Asa ca, nu ma intelegeti gresit:). Cand pare ca imi plang de mila ca am sufletul sfasiat, de fapt le multumesc celor care ma fac sa simt ca traiesc.;)

Praf

Cu mainile umflate de plans,
am sapat pamatul ud de lacrimi,
si te-am ascuns
intr-un zambet…
Nu zambi, nu zambi asa,
Nu te hlizi tamp, daca nu stii nici tu ce in mintea ta…
Si trece timpul, obosit, se spala cu apa de ploaie,
Spala ploia praful de pe inima ta,
Doar praful a ramas din ea…

malul

Cu ochii uscati de nisip,
Inca mai caut malul
Inca mai caut valul care sa ma lase acolo pe tarm
Unde numai pescarusii dorm,
Uitati de briza printre pietre.

In cuib de alge sa ma legan,
In leagan de ape,
In zgomot de soapte,
Acolo sa ma lase valul, pe tarmul perfect.

Inca mai caut dusa de ape,
Maluri nesparte, maluri cu nisipuri fine,
Maluri mai putin straine,
Mai putin ranite, maluri ocrotite de diguri ,
Ferite de furtuni grabite.


PS: Probabil, cand nu o sa mai fie nevoie sa caut, tot imi voi aminti ca am cautat. Si poate ca tot voi scrie despre asta.

1 mai in vama

Astia pe la televizor ne tot aratau plajele jegoase din sudul litoralului, si oh!, si vai!, dar cat de mizerie este in Vama Veche, si "ce de gunoaie"...etc. Mai, eu azi am avut o zi libera, si fiind mult prea frumos afara ca sa stau ca tuta in casa, am dat o fuga in Vama Veche,in inspectie. Am vrut sa vad care e atomsfera, acum, pe ultima suta de metri, inainte de venirea turistilor.
Rezultatul vizitei? Pai vedeti si voi in poze: plaja proaspat curata si greblata, de la un capat la altul, toate terasele si shaormariile sunt in febra curateniei, se ciocane, se bocane, se pun prelate, afise, banere,se coloreaza, se finiseaza. Deci, o sa fie ok.
Acum, ce va fi in urma turistilor dupa week-end-ul asta...ramane de vazut.
Stuful era deschis deja, si m-am trezit bataindu-ma pe loc sprijinita de barca, in ritm de Placebo, cu gandul la noaptea de 1 mai.
Asadar, cei care vreti sa veniti, veniti. Marea si becul de la stuf va asteapta, carciumarii vamaioti, nu mai spun,:P, o sa fie si concerte, si beutura, si de toate. Nu va luati dupa stiristii astia carcotasi, ca mint. E foarte frumos la mare! Parol!
ps: avem asfalt si trotuare!(asta nu prea e in spiritul vamii, dar na, trebuie sa ne mai civilizam si noi, cica...)

sea went wild

she said she's cold, she said she empty. she said she's choked with all that plastic , she said she's sour, and bitter, and makes so much noise, i'd love someone to stop her. hush now...

ganduri de sfarsit de vara

daca incepusem vara plina de optimism si bucurie in suflet, pana la finalul ei si-a dat si optimismul meu obstescul sfasit. In ultima vreme m-am tot gandit despre ce sa scriu, pentru ca mi se intampla foarte multe lucruri, multe deodata, si bune si rele, si nu prea am timp sa ma dezmeticesc intre evenimente. Si totusi, o stare generala ramane:un amestec de furie, frustrare,nedumerire si de ce nu, neputinta. Furie, pentru ca vad ca lumea a luat-o razna, nu mai are nimeni nici umbra de respect si de bun simt, indiferent de situatie.
Frustrare, pentru ca nu pot schimba nimic , nici macar pentru mine, si nu am posibilitata nici macar sa-mi indeplinesc cel mai mare vis, acela de a termina de inregistrat un abum muzical(poate toamna asta). Neputinta pentru ca nu pot face nimic pentru cei care au intr-adevar nevoie de ajutorul meu, sau mai bine spus nu pot face mai mult decat fac acum.
Cat despre nedumerire:ei bine, precum un copil naiv, ma tot minunez, unde au gasit oamenii izvoarul nesecat de rautate si salbaticie in care se scalda in ultima vreme.
Dati-mi voie sa ma opresc putin si sa ma minunez la faptul ca o "patroana" din Bucuresti s-a mirat, in fata mea, la ghiseu, de faptul ca un angajat de-al ei ar fi capabil sa-si stie propriul cont personal bancar, cand este "doar un simplu sofer"!!!!A rostit acest "doar un simplu sofer" cu o indignare atat de evidenta si de graitoare,ca si cum a fi sofer presupune sa fii un soi de ...nimic, incat nu m-am putut abtine sa n-o ironizez:" da, doamna, nu-i asa, soferii nu au si ei inteligenta, si nici drept la propria persoana..."
E incredibil, inadmisibil! Nu stiu cum as putea defini replica acestei femei,sau cum as numi-o pe ea, pentru ca parea a fi un om cat de cat inteligent. Din pacate s-a dovedit fi sub ceea ce considera ea ca este angajatul ei, simplul sofer.
Si nu e singura care gandeste asa. Am inceput sa imi fac probleme daca nu cumva intr-o zi am sa plec batuta de la serviciu, pentru ca am indraznit sa cer vreunui client buletinul.
Si a fost vara. Si lumea a venit la mare, in concediu, dar a parut ca toti au venit in concediu ca sa mai munceasaca putin, si eventual sa se razbune pe "astia de la mare", sa-si verse frustrarile pe noi, mai rau decat oricand.
In conditiile astea nu e de mirare ca, dupa ce suportam 5-6 oameni pe zi ca d-na mai sus menionata, ajungem la sfarsitul zilei sa nu mai putem lega 2 vorbe coerente, sa avem dureri de cap si sa ne stea mancarea in gat.
Sa se termine naibii si vara asta de cosmar, si mai departe, Dumnezeu cu mila...

PS: Vreau sa merg la Stufstock saptamana viitoare.

inoata!

"Va trebui sa inoti pana la mal sub cerul vanat de frig!" mi-a spus. Si-am inotat, si malul era tot mai departe, atat de departe ca viata se auzea ca un ecou al bratelor mele lovind apa.

"Esti slaaaba!", mi-a strigat de pe malul de unde am plecat, dar tot ecou era. Ecou in fata, ecou in spate, eu la mijloc inotand.

Apa e rece, sub cerul vanat de frig, dar eu inot mai departe, fiindca toate apele au mal.

in pana de inspiratie

Daca as scrie aici ori de cate ori imi trazneste ceva prin minte, ar fi blogul asta plin de ciudatenii. Numai ca jobul meu a ajuns sa-mi manance atat de mult timp si energie, incat intre un rotait de porumb fiert, un drum la buda si un sex cu gagiul imi mai ramane si putin timp sa ma schimb si sa fac un dus.
Din cand in cand, inainte de culcare, in starea aia dintre somn si veghe, bietele mele ganduri incep sa se ingesuie intre cele doua urechi infundate de aerul conditionat si zbarnaitul exasperant al telefonului de la ghiseu. Se inghesuie incercand sa capete o forma coerenta, dar nu se leaga nimic.
Sa fi ramas fara inspiratie? Sau e de vina doar atmosfera obositore si lipsita de oxigen de la munca?
Constat totusi ca un singur lucru imi ramane constant ca sursa de inspiratie. Inchin un pahar de pelin in cinstea lui si astept sa dispara, la fel ca orice clipa amara.