luni, 3 mai 2010

intimitate


Mi s-a spus ca unele posturi ale mel sunt prea personale. Ca las sa se vada prea mult...dar despre ce sa scriu, atunci? Trairile despre care vorbesc nu sunt ale mele intotdeauna. Nu vad nimic rau in a simti, sau in a te regasi in pataniile altora, si a incerca sa inveti ceva din ele. Asa pot invata ceva si altii din pataniile tale(in sensul ca "dude, don't do what i did!!". In plus, nu vad nimic rau in exprima ce simti. Unii oameni trec mai usor peste zbuciumul din ei scriind, impartasind. Sunt unii care sufera in tacere, preferand sa ascunda de ochii lumii orice semn de viata a sentimentelor din ei. E alegerea lor.
In ambele cazuri, si atunci cand tii pentru tine, si atunci cand tipi in gura mare, sunt riscuri.In cazul in care taci prea mult, ramai neobservat, si nu rezolvi nimic. De nici un fel. Daca zici prea multe, se satura lumea de tine, si cand ai nevoie de ajutor cu adevarat, nu te mai baga nimeni in seama, pentru ca nu te mai ia in serios. Care e limita de mijloc? Fiecare isi traseaza propriile limite. Comunicarea este oricum o arta, pe care nu toata lumea o are in sange.
Daca scrii un cantec trist, sau o poezie trista, nu inseamna neaparat ca te plangi, sau ca iti plangi de mila. Te exprimi. Cine nu vrea sa impartaseasca cu tine, sau nu-l interseaza ce spui, nu citeste. Nu se uita. Sau cine iti vrea raul, citeste si rade de tine. So what? Sa rada. Toti avem momente in care si plangem, la un momentdat. Inclusiv aia care rad cand nu e cazul.

Asa ca, pentru cine nu rade, am mai scris si eu ceva.
Am avut ceva surse de inspiratie in ultima vreme. Si nu pot neaparat sa spun ca-mi pare rau ca am surse de inspiratie. Sursele astea ma fac sa-mi amintesc de faptul ca sunt inca vie, neamortita, ele ma fac sa-mi amitesc de faptul ca viata merita traita, cu bune si cu rele deopotriva. E frumos sa simti, pentru ca nesimtirea oricum ne loveste din toate partile. Inclusiv din parti la care nu te astepti.
Asa ca, nu ma intelegeti gresit:). Cand pare ca imi plang de mila ca am sufletul sfasiat, de fapt le multumesc celor care ma fac sa simt ca traiesc.;)

Praf

Cu mainile umflate de plans,
am sapat pamatul ud de lacrimi,
si te-am ascuns
intr-un zambet…
Nu zambi, nu zambi asa,
Nu te hlizi tamp, daca nu stii nici tu ce in mintea ta…
Si trece timpul, obosit, se spala cu apa de ploaie,
Spala ploia praful de pe inima ta,
Doar praful a ramas din ea…

malul

Cu ochii uscati de nisip,
Inca mai caut malul
Inca mai caut valul care sa ma lase acolo pe tarm
Unde numai pescarusii dorm,
Uitati de briza printre pietre.

In cuib de alge sa ma legan,
In leagan de ape,
In zgomot de soapte,
Acolo sa ma lase valul, pe tarmul perfect.

Inca mai caut dusa de ape,
Maluri nesparte, maluri cu nisipuri fine,
Maluri mai putin straine,
Mai putin ranite, maluri ocrotite de diguri ,
Ferite de furtuni grabite.


PS: Probabil, cand nu o sa mai fie nevoie sa caut, tot imi voi aminti ca am cautat. Si poate ca tot voi scrie despre asta.

Un comentariu:

  1. Frumos spus!
    Contacteaza-ma pe e-mail sa iti spun si eu ceva! :)

    RăspundețiȘtergere