Suntem doi. Fiecare in dreptul lui. Eu si tu, un noi deloc impreuna. In doua lumi paralelizate artificial de propriile temeri, de fantomele trecutului gol de iubire, dar plin de continut. Si asa, inima paralizeaza intr-un murmur surd. Ca ea ar vrea, dar nu o lasam noi, paralelii.
Fantome sezoniere calcă adânc nisipul, tulburând văgăuni de mult dosite c-un suspin; gând la gând, citind o floare....intrupate-n buze, dar poimâine plecând
RăspundețiȘtergere