Furtuna din vis

Marea se agata de gleznele mele cu disperare.Vantul se intetea si aducea cu el nori negri. Marea ma chema furioasa,vroia sa o ascult. Neagra de suparare, isi scuipa naduful pe nisipul din preajma mea. Nu ma puteam opri sa o privesc, nu avea rost. Nu-mi spunea nimic nou, cel putin nu pentru mine. Lacrimile ei nu ma mai impresionau de mult. Cu toate astea simteam un gol imens in suflet. Ma gandeam ca poate avea nevoie de cineva aproape, dar nu aveam rabdare. Lacrimile mele s-ar fi amestecat cu ale ei si ar fi fost mult prea mult gust amar. Si uite ca ea se agata mai rau de mine, iar urletul ei imi farama inima in mii de bucatele, o amesteca impreuna cu nisipul, algele si pietrele pe care le rascolea. Pietre reci si scoici taioase imi zgariau talpile, dar ma plimbam in continuare. Oare incepuse sa-mi placa glasul ei, agitatia ei? Ce puteam face eu? Un simplu om? Toate astea erau mult prea mult pentru mine si incercam sa ma indepartez, fara sa ma simta, desi privirea ei era pretutindeni in jurul meu, in mine. Vantul se potolea, incet incet, iar marea isi inghitea furia, putin cate putin. Nu-i mai auzeam glasul la fel ca inainte, si ceea ce se auzea nu ma deranja deloc. M-am apropiat si simteam o usoara tentatie sa -mi ud din nou gleznele, sa-i simt din nou degetele calde pe piele.M-am aplecat sa culeg o scoica,iar ea mi-a atins, timida, mana. Din neagra se facuse azurie. Parea linistita, parea ca ma asteapta tacuta, invinsa si resemnata, si nu-mi mai cerea nimic. Poate nici nu mai avea putere, dar eu nu ma gandeam la asta , ci la faptul ca ma tenta din ce in ce mai mult sa ma scufund in limpezimea ei albastra si calda. Mi-am scos hainele si m-am indreptat spre ea. Am intrat in apa. Inaintam si cu cat se adancea, cu atat era mai calda. O stare placuta de liniste ma cuprinsese, ma indemna sa merg inainte. Lichidul sarat imi acoperea fata, imi inunda plamanii, dar eu nu realizam ca ma inghitise cu totul , si ma simteam bine... Nu mai stiam unde sunt. Apa pulsa usor pe langa corpul meu lungit pe jos. Fata imi era lipita de nisipul umed si caldut. Mi-am ridicat capul sa privesc in jur, dar lumina orbitoare imi ardea ochii obositi. Hainele imi zaceau imprastiate de vant prin preajma. M-am ridicat incet, incercand sa-mi dau seama ce mi s-a intamplat. M-am uitat spre mare, dar era linistita, ca si cum ceea ce se petrecuse fusese doar o inchipuire de-a mea. Ce puteam face mai mult? I-am intors spatele, am oftat adanc, mi-am cules hainele de pe jos, le-am imbracat si m-am indepartat fara sa ma uit in urma. Nu mai avea rost...