not again...
...Un scartait enervant m-a scos din invalmaseala gandurilor. Trenul se oprise undeva in camp.”La naiba! Iar a luat foc locomotiva?!” Nu era prima data cand se intampla. Ma gandeam cu groaza ca o sa stam iar vreo doua ore in pustietate, pana ne trimit astia alta locomotiva. Lumea agitata iesise pe la geamuri, sa vada ce s-a intamplat. Altii mai curajosi chiar s-au dat jos din tren.
Am deschis si eu geamul, si am scos capul pe fereastra. Doamne, ce aer innabusitor! Desi era spre asfintit, se cunoastea ca e inceputul lui iulie! Un aer fiebinte si prafacios mi-a uscat instantaneu narile si gatul. Simteam praful pe cerul gurii, si m-am tras inapoi, inchizand geamul cu naduf. M-am trantit pe bancheta incinsa si lipicioasa de vinilin, blestemand de zor Caile Ferate Romane. Fiecare ora in plus petrecuta in “trenul groazei”, cum ii spuneam eu, ma demoraliza enorm.
Ma cuprindea plictiseala, si odata cu ea si gandurile cele mai nastrusnice cu putinta. Intr-un fel, drumurile de felul asta sunt bune pentru dialogul cu propria persoana, dar in cazul meu, imi creeau multa confuzie. Da. Cred ca asa ma simteam dupa orice drum lung.Confuza. Uneori, mai nimeream tovarasi de compartiment care aveau povesti de viata senzationale. Fie un fost puscarias, abia iesit de la mitica, care simtea nevoia sa se confeseze, fie vreo doamna fitoasa, care s-a bosumflat pe familie din nu stiu ce motiv, si a”fugit “ la mama, doar cu gentuta de cosmetice si hainutele de pe ea, fie vreun batran siguratic, care scrie fabule norocoase, dupa ce s-a intors de la o intalnirea MISA de la Costinesti.
Uneori, ma gandeam cum de trenul ala, care mirosea a branza, transpiratie si urina, putea fi o sursa de inspiratie atat de buna, sau cum de te mai puteai gandi la lucruri romantice. Ei bine, cred ca erai nevoit sa evadezi din realitate, ca sa suporti mai usor drumul.
Si trenul s-a pornit din nou. Se pare ca nu era decat o defectiune minora. Si gandul ma duce la tine…
O nu, nu din nou!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu