Plimbandu-ma ieri pe plaja roasa de furtunile acestei ierni, gandul ca abia astept sa vina vara a provocat in mintea mea valuri de amintiri, la fel de agitate ca valurile marii dezlantuite sub ochii mei.
Mi-am adus aminte de verile toride in care vindeam papuci in bazar, de oamenii de acolo si de povestile lor de viata. Uneori, gandindu-ma la adevaratele drame pe care le traiesc unii oameni, mi se face de-a dreptul rusine ca o dezamagire sentimentala mi se pare asa o tragedie. Mi se face rusine sa spun ca ma doare stomacul de la gastrita, sau ca ma doare capul de oboseala si stres.
Unul dintre oamenii astia e Nea Lica Pamfilica. Am mai spus eu povestea lui, pe un blog mai vechi, acum cativa ani. V-o spun iar, putin cosmetizata. Enjoy!
"Soarele incinge trotuarul si gresia din fata magazinului. Prinsa ca intr-un cuptor, in care nu am unde sa ma ascund de arsita nici o macar secunda, nu-mi arde de nimic.
Curg apele, dar nu din ceruri, ci de pe noi. Si nu e nimeni. Doar noi, mustele, tantarii, cainii din bazar si mirosul de pui la rotisor amestecat cu miros de gaz, de la Doamna Coca. Turistii se invart in centru acum, unde-i "lumea buna". „Prichindelul” , candva mandria Neptunului, plange acum uitat de lume, si in fiecare an e tot mai pustiu.
Inca un magazin se inchide. Numai Nea Lica a ramas fidel bazarului. Nea Lica Pamfilica, asa cum ii place sa i se spuna de catre prieteni. A ramas asta iarna fara un picior "de la frigul de peste iarna," spune el, „de la nenorocitul de spirt medicinal pe care-l bea vara trecuta”, marai eu in gand cu ciuda.
Acum are carucior nou, de la Primarie, si si-a cumparat cantar nou, electronic. "-Investitie buna !", zice el cu madrie in glas, mangaind-ul cu drag. Si-o recupereaza in 3 zile daca merge treaba, ca e mai performant. Vine in fiecare seara in fata magazinului meu, sa ma ajute si sa-mi tina de urat. Pune cantarul jos, si asteapta cuminte clientii. "Azi mi-ai purtat noroc", spune zambind. Eu nu-l gonesc. Nu l-am gonit niciodata, pentru ca n-a facut rau nimanui, poate doar lui insusi.
Desi viata si-a batut joc de el, si el de ea, se infrunta unul pe altul cum pot. Da, Nea Lica inca mai poate zambi, iar ochii lui batrani inca privesc lumea cu speranta. Nu stiu cat e de batran, nu l-am intrebat niciodata cati ani are. Cam 55 sa aiba. Cum mainile arse de soare scoate din buzunar 4 monede de 50 de bani: " - Zi-i sa-mi dea 2 de 1 leu"( m-a trimis adineauri sa-i schimb niste marunti la alimentara din colt). Isi pune bani deoparte, "ca iarna e lunga". Ieri a venit si mi-a dat o sticla de jumatate, de plastic, cu bere. Mi-a spus sa o arunc la gunoi, ca are gust rau. O arunc fara sa ma uit la ea.
Cred ca as avea ce sa invat de la Nea Lica. Nu am suferit nici o zecime din cat a suferit el. Nici nu-mi doresc asa ceva. Iar el e optimist, atat de optimist incat ai crede ca e inconstient. Dar el ia viata sa cum e.
Nu are casa, familia l-a parasit, si mai are doar o singura dorinta: sa revada casa in care s-a nascut, si locurile natale din Ardealul care-i e atat de drag."
Povestea asta a fost scrisa acum 3 ani. Ma intreb ce o mai face acum Nea Pamfilica. Asta vara tot in bazar l-am gasit, cu acelasi cantar, bunul lui cel mai de pret. Era la fel de vesel si optimist ca intotdeauna. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu